O noua degustare de Branzeturi cum se… cuVin, de data aceasta am degustat produsele Caii de la Letea (Sarica Niculitel) si, ca de fiecare data, branzeturile lui Delaco in locatia Ribs House Craiova.
Evenimentul “Branzeturi cum se… cuVin” a fost organizat de DictionarCulinar.ro si Asociatiei Bloggerilor Olteni.
Au fost 7 imperecheri realizate cu maiestrie de Daniel Botea, degustator autorizat de branzeturi:
- Aligote vol 1 + Aperifrais
- Aligote vol 2 + Camembert
- Sauvignon Blanc Fume vol 2 + Brie au bleu
- Rose vol 1 + Cheddar
- Rose vol 2 + Delaco branza pentru gratar
- Feteasca Neagra vol 1 + Emmentaler
- Quintessence rezerva vol 2 + Grana Padano
Combinatia preferata de mine a fost Rose vol 1 + Cheddar. Cheddar nu este nou pentru degustarile noastre, el este cea mai cunoscuta branza din Marea Britanie, fiind produsa prima data in secolul al XVI-lea. Joseph Harding, “tatal” branzei Cheddar, spune ca o branza Cheddar de calitate este “ferma in textura, cu tendinta de topire in gura si o aroma asemanatoare alunei”. Ce este nou pentru degustarile noastre este Cheddar-ul de Castello. Pana acum consideram cheddar branza mai rosiatica, de merge cel mai bine in sandvichuri. Cumva Cheddar-ul de Castello este ruda de la oras a celorlate cheddaruri. Mai aromat, untos, cu arom de alune, cu o textura ferma dar cu tendinta la topire pe papilele gustative. As putea zice ca am simtit si microcristale de calciu asemanator Grana Padano, dar pe un produs cre se topea.
In privinta vinului, Caii de le Letea sunt o surpriza placuta. Nu ii mai calarisem pana acum. Cum ziceam mai sus, preferatul meu a fost Rose volumul 1, care este un cupaj de Merlot, Syrah, Pinot Noir vinificat in rose, sec. Cum stiti deja mie imi plac cupajele, pentru ca scot ce e mai bun din struguri. E un fel de munca in echipa. Si de obicei munca in echipa e roditoare. Vinul, unul din cel premiate ale cramei Viticola Sarica Niculitel, a castigat in 2017 cu medalia de argint la Concours Mondial de Bruxelles, apoi, in 2019, o medalie de Aur la IWCB International Wine Contest Bucharest) si distinctia oferita de VINOFED (Federatia Marilor Concursuri Internationale de Vin) pentru cel mai apreciat Rose din concurs. Vinul cumpleteaza Cheddarul de calitate superioara, aflanu-se pe acelasi palier. Cu aciditatea sa, spala papilele gustative doar pentru a le permite sa se innece, din nou, in cremozitatea branzei.
Daca vorbim de marketing-ul Caii de la Letea sunt un succes. Cu un mesaj clar, bine conturat pe sticle (cai liberi, in diferite ipostaze si FOV-uri) vin cu o noutate de imperechere de sticla. Fiecare idee vine implementata in doua iteratii, volumul 1 si volumul 2, nu intotdeauna la fel de apropiate. Un concept unic, pe care nu l-am mai intalnit la degustarile noastre. Conceptul este chiar mai profund, unul din volume este pentru HORECA, celalalt pentru retail. Super trooper.
A! Si era sa uit, crama si-a adus somelierul la degustare. Un gest pe care orice crama ar trebui sa il faca. Somelierul unei crame poate da detalii si fantezii despre crama sa pe care nu ai de unde sa le stii citind eticheta si vinul din sticla.
Concluzia serii > atunci cand un domeniu pare inchis, unii reusesc sa il inoveze, cel putin din punct de vedere al marketingului. Faceti ca ei… fara sa ii copiati!